O masă rotundă despre strategiile de intervenţie în prevenirea adicţiilor a reunit 80 de participanţi la Blaj[2026-10-12]Alexandru BobocO masă rotundă despre strategiile de intervenţie în prevenirea adicţiilor a reunit 80 de participanţi la Blaj O masă rotundă cu tema „Strategii de intervenţie şi suport comunitar în prevenirea adicţiilor” a reunit 80 de persoane la Colegiul Naţional „Inochentie Micu Clain” din Blaj. Întâlnirea a adus împreună părinţi, cadre didactice, preoţi, reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai instituţiilor judeţene şi specialişti, oferindu-le ocazia să analizeze aceeaşi situaţie din perspective diferite. Activitatea s-a desfăşurat în trei ateliere paralele despre familie, comunitate şi sprijin, pornind de la studiul de caz al unui copil expus riscului de adicţii, la care au apărut schimbări de comportament. Atelierului intitulat „Familia” a urmărit felul în care aceasta poate observa primele semne şi poate răspunde fără panică şi fără acuzaţii. Celelalte două ateliere au vizat răspunsul comunităţii şi modalităţi de sprijin pentru persoanele cu adicţii. Participanţii au analizat semnalele de alarmă, momentul potrivit pentru intervenţie, primul pas care trebuie făcut şi măsurile de sprijin ce pot fi puse în aplicare, urmărind identificarea unor soluţii adaptate rolului fiecăruia. Manifestarea face parte din campania judeţeană „Alege viaţa! Nu dependenţa!” desfăşurată de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, în parteneriat cu Primăria Comunei Şona. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 4, Ultimul acces: 2026-10-16 03:04:23
|
Timp total: 0.04s...
[]:1